Tag Archives: 38.What’s your life?

38.What’s your life?

BELLA:

Incercam sa imi gasesc o ocupatie in gaura de infern pe care mi-o gasisem ca slujba. Era ora la care toate cuplurile in cautare de aventuri infocate plecau rand pe rand, inchizandu-si ultimul nasture la camasa sau aranjandu-si fusta.

Incepusem sa gasesc fascinanta aceasta mica “escapada” a oamenilor. Unii erau clienti fideli care veneau deja nonsalanti astepandu-se sa stim ce isi doresc, altii o faceau doar o data, iar asta se vedea dupa obrajii imbujorati si privirile fugare. Ma intrebam uneori in timp ce mergeam pe strada, cati din cei pe care ii vedeam frecventau un motel in anumite scopuri?

Dintr-o data o fata bine-cunoscuta se intrezarea difuza intre razele slabe alea soarelui. Aceleasi genti jerpelite, acelasi stil neglijent.

Charlie Hampton se indrepta in tacere catre receptie si isi puse mana intinsa in asteptare. I-am dat cheia camerei obisnuite, iar el a plecat fara sa imi adreseze niciun cuvant. Era ca o rutina zilnica desfasurata in liniste. Cand el si-a intors privirea spre mine, m-am surprins holbandu-ma in urma lui.

EDWARD:

In seara asta aveam primul concert…Nu stiu de ce aveam starea asta de agitatie.Probabil pentru ca era prima oara cand aveam un concert in fata unui public nou si nu stiam ce parere vor avea, sau pentru ca aveam de gand sa cant melodia compusa de mine.Nu stiam. Stiam doar ca imi doream ca Bella sa fie acolo, in seara asta. Si atunci parerea celorlalti nu va mai insemna nimic.

BELLA:

Sunetul telefonului s-a auzit ca ceva de pe alta lume. Am ridicat receptorul si am fost lovita de o voce groasa :

-Vino in camera 108, te rog!

Nu suna ca o rugaminte, suna mai degraba ca un ordin.

Am pornit ezitant catre lift, intrebandu-ma ce voia acel om de la mine? Stiam de la Bill ca nu ii placea sa fie deranjat, dar atunci de ce ma chemase?

Putea sa fie un violator sau un psihopat, dar nu imi pasa. Curiozitatea de a afla ce voia era mai mare decat teama si reflexele de autoaparare, si ma impingea cu pasi inceti dar siguri catre camera lui.

Am impins usor usa deja intredeschisa si am pasit nesigura in camera. Foi mototolite si notite erau imprastiate peste tot. Camera arata exact asa cum mi-o imaginasem.

-Ce este viata ta? m-a intrebat pe un ton la fel de hotarat  ca mai devreme, cand imi spusese sa vin in camera lui.

-Ahm…este o viata normala banuiesc, ca a oricarei fete de varsta mea…i-am raspuns eu fastacindu-ma.

-Nu, nu! Nu intelegi! ma intrerupse masandu-si fruntea cu degetele.Nu cum este ci CE este?

-Eu…nu…m-am balbait nestiind ce sa raspund.

-Adica ce este? Of…e atat de greu! Zise el in culmea exasperarii. Este asa cum ti-ai dorit? Aici ai vrut sa ajungi? Este o viata implinita si exact ca in visele tale sau e un alt produs al societatii in care traim?

“Produs al societatii in care traim”. Imi suna atat de …Edward.

-Nu stiu ce vrei sa iti raspund. Unde vrei sa ajungi?

-Si daca ai stii, mi-ai spune ce vreau sa aud? Ca un soi de automatism al tau de a face pe plac altor persoane?
Asemanarea  lui cu Edward era izbitoare. Acelasi mod de a  vorbi, de a gandi, de a intimida. Acelasi mod de a ma citi ca pe o carte deschisa. Persoana lui ma speria si ma fascina in acelasi timp. Exact ca si Edward la inceputuri…

-Uite ce e….zise el aruncandu-si creionul pe pat. Ce ar fi sa te intorci cand o sa ai raspunsul?

Incepu sa caute prin mormanul de foi de pe pat cu maxima concentrare, ca si cum asta i-ar fi solicitat toata atentia, iar eu am inteles ca trebuie sa plec. M-am indreptat spre usa cu urmele acelei intrebari rascolindu-mi inca interiorul.

Am ajuns din nou la receptie si am sesizat ca schimbul meu de tura ajunsese deja.

-Ce faci aici?

-E ora 7:30. Mi-a raspuns ea ca si cum asta ar fi evident.

Concertul lui Edward!

Nu stiu cum, dar pierdusem notiunea timpului, iar acum eram in intarziere. Mi-am luat geaca si am fugit catre barul lui Bobby.

EDWARD:

Solo-ul meu de chitara era gata, iar ea inca nu era acolo. Nu stiu de ce imi pasa asa de mult. Obisnuia sa nu imi pese…Poate ca deveneam o persoana. Dar chiar voiam ca Bella sa fie acolo si sa ma auda cantand acel cantec compus pentru ea, cantat pentru ea. Am incercat sa mai lungesc cu un alt solo dar oamenii erau deja plictisiti,din nou,  nu ca mi-ar fi pasat.

BELLA:

Am ajuns in bar gafaind, dupa ce m-am ratacit de cateva ori pentru ca nu mai tineam minte indicatiile lui Edward. Acorduri de chitara se auzeau difuz in timp ce eu incercam sa imi fac loc printre persoane si fum, pana ce am ajuns in fata.

Atunci el m-a zarit si mi-a zambit, apoi a inceput sa cante:

Oohh
Oohh
Standing there by the broken tree,
Her hands were all twisted, she was pointing at me.

EDWARD:

Cand am terminat cateva aplauze plictisite se auzeau pe fundal, dar era total neimportant pentru mine. Pentru un motiv necunoscut voiam ca Bella sa fie acolo, iar daca Bella auzise cantecul nimic altceva nu mai conta.

BELLA:

-Ai fost minunat! i-am zis cand a venit la mine.

-Mersi pentru minciuna! imi zise, sarutandu-ma.Se pare ca ei nu cred asta, arata catre toti cei din bar.

-De cand iti pasa de parerea oamenilor?

-Se pare ca imi pasa de parerea ta. Raspunse sarutandu-ma din nou, de data asta mai lung.

-Hey, Edward! Bella!zise Bobby inclinandu-si capul in directia mea. Ai facut o treaba buna! continua el batandu-l prieteneste pe umar si dandu-i un plic.

-Mersi. Raspunse el sec.

-Eu…o sa merg acum. Te astept si maine seara!

-Trebuie sa recunosc ca e bine sa nu fie nimeni care sa te priveasca stramb, zise Edward dupa ce Bobby pleca.

-Da, este! i-am raspuns absenta.

Am iesit afara, desi nu as putea sa spun cand am parcurs tot drumul de la scena la iesire.

-Deci, incepu Edward, am primii mei bani din luna asta. Ce vrei sa facem?

-Edward, tu te-ai intrebat vreodata ce este viata ta? m-am trezit eu intrebandu-l.

1 Comment

Filed under Uncategorized