Category Archives: Uncategorized

40.Confused

Inainte de a incepe capitolul vreau sa imi cer scuze pentru intarzierea foaaarte indelungata. Am fost ocupata cu examene, cursuri, plus tot felul de intrebari existentiale, iar cand mi-am revenit m-am gandit ca nimeni nu mai intra pe blogul asta oricum. Dar se pare ca sunt inca persoane care mi-au accesat blogul in speranta unui nou capitol asa ca vreau sa le multumesc pentru asta si nu le voi mai dezamagi pentru ca ma apuc din nou. N-am mai scris de mult si imi va lua putin sa imi intru in ritm  asa ca don’t be too hard on me. Sper ca o sa va placa si dati vestea mai departe: I’M BACK IN THE GAME!!:)

BELLA:

Nu imi puteam gasi locul. Ma tot miscam dintr-o parte in alta, dar simteam ca  asternuturile imi ranesc pielea, ca in camera aia nenorocita era prea cald, iar capul statea sa imi pocneasca. La un moment dat Edward, exasperat probabil de foitul meu continuu, si-a pus o mana peste mine. I-am dat-o la o parte cu un gest scurt, apoi m-am ridicat si m-am dus sa deschid fereastra.  Simteam ca   ma sufoc.Prezenta lui, camera, asternuturile…simteam ca totul me sufoca.

Nu puteam decat sa ma gandesc la Charlie Hampton si la intrebarea lui stupida. Trecusera cateva saptamani de atunci, dar asta nu insemna ca renuntasem sa ma framant din causa acelui “ce este viata ta?”.  In fiecare zi venea la aceasi ora. In fiecare zi isi astepta cheia. In fiecare zi imi arunca o privire scurta si ironica, de parca mi-ar fi zis: “Fetita proasta…nici acum nu ai aflat raspunsul?”. Iar asta cu siguranta nu facea lucrurile mai usoare…

Stateam in fata ferestrei si ma gandeam…Ma gandeam la Edward, la barul ala puturos a lui Mike si la inceputuri. Ma gandeam cum si el ma atrasese in acelasi fel. Prezenta lui flegmatica, privirea lui pierduta, intrebarile lui existentiale despre viata… Ce devenisem oare? Un stereotip de fetita prostuta care in loc sa fie atrasa de tipii batrani cu multi bani era atrasa de renegati ai societatii cu  probleme existentiale? Ce era atat de irezistibil la Edward si la Charlie? Si mai ales… de ce dracu’ faceam comparatia asta intre ei?

Nu! Refuzam sa cred ca as putea fi atrasa de Charlie Hampton asa cum am fost de Edward. Edward era unic…prima mea iubire, prima mea aventura de dragoste. Nu mai era altul ca el si nimeni nu ma putea atrage ca el… Edward  era unic!

Si totusi Charlie avea aceasi personalitate, acelasi stil pierdut, acelasi mod dispretuitor de a ma privi. De parca ii sunt inferioara pentru ca nu pot intelege, pentru ca nu imi pot da seama. Dar Edward nu era asa. Am descoperit asta dupa ce l-am cunoscut mai bine. Dupa ce am patruns sub invelisul lui cel dur, dupa ce i-am cunoscut trecutul si motivele. Oare si Charlie era asa?

Il priveam pe Edward dormind. Cu parul lui castaniu, cu fata sa linistita in somn. Cand dormea nu avea expresia dura si usor chinuita pe care o avea de obicei. Il priveam respirand regulat fara sa fie catusi de putin constient de toate intrebarile care ma framantau pe mine. Imi dadeam seama ca nu era in regula sa ma intreb atatea lucruri. Sa ma intreb cum era Charlie, cum ar fi daca l-as cunoaste mai bine. Imi dadeam seama ca nu puteam sa ma gandesc la el asa cum ma gandisem candva la Edward.

Edward era unic. Si totusi…

*Stiu ca nu este un capitol foarte lung, dar trebuia sa imi intru in mana mai intai. Pentru urmatorul am mai multe idei deci s-ar putea sa fie mai lung. Astept feedback:)

1 Comment

Filed under Uncategorized

39.A simple answer

EDWARD:

-Nu inteleg ce vrei sa zici. I-am raspuns eu confuz. De cand era ea cea cu intrebarile filozofice in relatia asta?
-E o intrebare simpla, raspunse absenta. Ar trebui sa aiba un raspuns simplu.

-Banuiesc ca e o viata care a inceput destul de prost si…

-Nu, nu! Ma intrerupse ea. Nu cum este ci CE este?

Am crezut initial ca bause ceva in timp ce eu cantam sau ca locul de munca o inebunise, dar parea destul de preocupata de problema.

BELLA:

Nu stiu de ce eram atat de disperata sa gasesc un raspuns. Era ca si cum acel om care nu vorbise cu nimeni niciodata, se hotarase din senin sa puna o intrebare care imi dobora tot ceea ce construisem, care strica tot sensul vietii mele de pana atunci…daca exista vreun sens.

Era ca intr-o carte pe care o citisem mai demult de la Edward, in care un om da ultimatum-uri oamenilor de pe strada spunandu-le ca mai au de facut decat o singura fotografie. “Mai aveti o singura fotografie…”,” Ce este viata ta?”. Era ca un ultimatum, ca si cum daca nu as fi descoperit ce este viata mea, aceasta s-ar fi terminat. Nu intelegeam cum o intrebare atat de simpla poate avea raspunsuri atat de complexe.

EDWARD:

-Stii, m-am cam obisnuit sa fiu eu ala cu rahaturile poetice, i-am zis eu pe un ton ce se voia glumet, in incercarea disperata de a o scoate din transa. Mi-a zambit absent.

-Iarta-ma! imi zise dupa o pauza lunga. Nu stiu de ce ma tot gandesc la intrebarea asta.

-De unde vin toate astea, Bella?

-Il mai stii pe tipul ala scriitor de la motel? M-a intrebat asta azi si acum nu imi pot scoate din cap intrebarea.

-Grozav…a fost tot ce am putut spune.

BELLA:

Vedeam cum nu mai are cuvinte, cum toate astea il depasesc.Vedeam o urma de gelozie pe chipul lui si nu asta voiam sa vad. Voiam sa ma sprijine, voiam sa avem o discutie, sa fim pe aceasi lungime de unda cum eram candva. Pentru prima oara, prezenta lui langa mine nu imi era de ajuns. Mergeam pe strazile intunecate si invaluite in ceata si ma simteam singura desi el era acolo. Iar asta ma speria.

*Imi cer mii de scuze pentru absenta indelungata. Nu prea am avut timp in ultima vreme si nici idei si nu am vrut sa scriu un capitol doar ca sa fie scris. Stiu ca este scurt, dar momentan este tot ce am putut scrie. Sper ca nu sunteti atat de dezamagiti incat sa nu mai cititi deloc si sper sa scriu cat mai curand. Astept pareri!

9 Comments

Filed under Uncategorized

38.What’s your life?

BELLA:

Incercam sa imi gasesc o ocupatie in gaura de infern pe care mi-o gasisem ca slujba. Era ora la care toate cuplurile in cautare de aventuri infocate plecau rand pe rand, inchizandu-si ultimul nasture la camasa sau aranjandu-si fusta.

Incepusem sa gasesc fascinanta aceasta mica “escapada” a oamenilor. Unii erau clienti fideli care veneau deja nonsalanti astepandu-se sa stim ce isi doresc, altii o faceau doar o data, iar asta se vedea dupa obrajii imbujorati si privirile fugare. Ma intrebam uneori in timp ce mergeam pe strada, cati din cei pe care ii vedeam frecventau un motel in anumite scopuri?

Dintr-o data o fata bine-cunoscuta se intrezarea difuza intre razele slabe alea soarelui. Aceleasi genti jerpelite, acelasi stil neglijent.

Charlie Hampton se indrepta in tacere catre receptie si isi puse mana intinsa in asteptare. I-am dat cheia camerei obisnuite, iar el a plecat fara sa imi adreseze niciun cuvant. Era ca o rutina zilnica desfasurata in liniste. Cand el si-a intors privirea spre mine, m-am surprins holbandu-ma in urma lui.

EDWARD:

In seara asta aveam primul concert…Nu stiu de ce aveam starea asta de agitatie.Probabil pentru ca era prima oara cand aveam un concert in fata unui public nou si nu stiam ce parere vor avea, sau pentru ca aveam de gand sa cant melodia compusa de mine.Nu stiam. Stiam doar ca imi doream ca Bella sa fie acolo, in seara asta. Si atunci parerea celorlalti nu va mai insemna nimic.

BELLA:

Sunetul telefonului s-a auzit ca ceva de pe alta lume. Am ridicat receptorul si am fost lovita de o voce groasa :

-Vino in camera 108, te rog!

Nu suna ca o rugaminte, suna mai degraba ca un ordin.

Am pornit ezitant catre lift, intrebandu-ma ce voia acel om de la mine? Stiam de la Bill ca nu ii placea sa fie deranjat, dar atunci de ce ma chemase?

Putea sa fie un violator sau un psihopat, dar nu imi pasa. Curiozitatea de a afla ce voia era mai mare decat teama si reflexele de autoaparare, si ma impingea cu pasi inceti dar siguri catre camera lui.

Am impins usor usa deja intredeschisa si am pasit nesigura in camera. Foi mototolite si notite erau imprastiate peste tot. Camera arata exact asa cum mi-o imaginasem.

-Ce este viata ta? m-a intrebat pe un ton la fel de hotarat  ca mai devreme, cand imi spusese sa vin in camera lui.

-Ahm…este o viata normala banuiesc, ca a oricarei fete de varsta mea…i-am raspuns eu fastacindu-ma.

-Nu, nu! Nu intelegi! ma intrerupse masandu-si fruntea cu degetele.Nu cum este ci CE este?

-Eu…nu…m-am balbait nestiind ce sa raspund.

-Adica ce este? Of…e atat de greu! Zise el in culmea exasperarii. Este asa cum ti-ai dorit? Aici ai vrut sa ajungi? Este o viata implinita si exact ca in visele tale sau e un alt produs al societatii in care traim?

“Produs al societatii in care traim”. Imi suna atat de …Edward.

-Nu stiu ce vrei sa iti raspund. Unde vrei sa ajungi?

-Si daca ai stii, mi-ai spune ce vreau sa aud? Ca un soi de automatism al tau de a face pe plac altor persoane?
Asemanarea  lui cu Edward era izbitoare. Acelasi mod de a  vorbi, de a gandi, de a intimida. Acelasi mod de a ma citi ca pe o carte deschisa. Persoana lui ma speria si ma fascina in acelasi timp. Exact ca si Edward la inceputuri…

-Uite ce e….zise el aruncandu-si creionul pe pat. Ce ar fi sa te intorci cand o sa ai raspunsul?

Incepu sa caute prin mormanul de foi de pe pat cu maxima concentrare, ca si cum asta i-ar fi solicitat toata atentia, iar eu am inteles ca trebuie sa plec. M-am indreptat spre usa cu urmele acelei intrebari rascolindu-mi inca interiorul.

Am ajuns din nou la receptie si am sesizat ca schimbul meu de tura ajunsese deja.

-Ce faci aici?

-E ora 7:30. Mi-a raspuns ea ca si cum asta ar fi evident.

Concertul lui Edward!

Nu stiu cum, dar pierdusem notiunea timpului, iar acum eram in intarziere. Mi-am luat geaca si am fugit catre barul lui Bobby.

EDWARD:

Solo-ul meu de chitara era gata, iar ea inca nu era acolo. Nu stiu de ce imi pasa asa de mult. Obisnuia sa nu imi pese…Poate ca deveneam o persoana. Dar chiar voiam ca Bella sa fie acolo si sa ma auda cantand acel cantec compus pentru ea, cantat pentru ea. Am incercat sa mai lungesc cu un alt solo dar oamenii erau deja plictisiti,din nou,  nu ca mi-ar fi pasat.

BELLA:

Am ajuns in bar gafaind, dupa ce m-am ratacit de cateva ori pentru ca nu mai tineam minte indicatiile lui Edward. Acorduri de chitara se auzeau difuz in timp ce eu incercam sa imi fac loc printre persoane si fum, pana ce am ajuns in fata.

Atunci el m-a zarit si mi-a zambit, apoi a inceput sa cante:

Oohh
Oohh
Standing there by the broken tree,
Her hands were all twisted, she was pointing at me.

EDWARD:

Cand am terminat cateva aplauze plictisite se auzeau pe fundal, dar era total neimportant pentru mine. Pentru un motiv necunoscut voiam ca Bella sa fie acolo, iar daca Bella auzise cantecul nimic altceva nu mai conta.

BELLA:

-Ai fost minunat! i-am zis cand a venit la mine.

-Mersi pentru minciuna! imi zise, sarutandu-ma.Se pare ca ei nu cred asta, arata catre toti cei din bar.

-De cand iti pasa de parerea oamenilor?

-Se pare ca imi pasa de parerea ta. Raspunse sarutandu-ma din nou, de data asta mai lung.

-Hey, Edward! Bella!zise Bobby inclinandu-si capul in directia mea. Ai facut o treaba buna! continua el batandu-l prieteneste pe umar si dandu-i un plic.

-Mersi. Raspunse el sec.

-Eu…o sa merg acum. Te astept si maine seara!

-Trebuie sa recunosc ca e bine sa nu fie nimeni care sa te priveasca stramb, zise Edward dupa ce Bobby pleca.

-Da, este! i-am raspuns absenta.

Am iesit afara, desi nu as putea sa spun cand am parcurs tot drumul de la scena la iesire.

-Deci, incepu Edward, am primii mei bani din luna asta. Ce vrei sa facem?

-Edward, tu te-ai intrebat vreodata ce este viata ta? m-am trezit eu intrebandu-l.

1 Comment

Filed under Uncategorized

37.A stranger

BELLA:

Aveam in sfarsit o pauza in aglomerata mea zi de lucru. Si nu o spun intr-un mod sarcastic. Niciodata nu credeam ca un motel ar putea fi atat de activ, dar se pare ca sunt multi barbati care fug in escapade amoroase in pauza de pranz, cu secretara sau femei trecute de prima tinerete care cauta compania unor barbati aratosi, in cearceafuri ieftine sau chiar cupluri care vin aici ca sa scape de rutina.Pot spune ca asta ma deprima. Oare chiar asa am ajuns sa “ne calarim” unii pe altii, orbeste?Unde sunt cliseele romantice precum: “Voi astepta persoana potrivita”, sau “Nu o voi face pana la casatorie” sau “Voi ramane cu aceasi persoana pana la moarte”? Oare chiar credem in ele numai la adolescenta?

Am fost intrerupta din gandurile mele “profunde” de Bill.

Bill este seful motelului si nu arata deloc asa cum imi imaginam eu ca ar trebui sa arate unul : adica gras, slinos si cu o mustata deasa si jegoasa. Este chiar destul de ingrijit.E inalt si vine mereu imbracat in costum, pare mai degraba un om de afaceri important asa ca uneori ma intreb daca asta nu este cumva vreo afacere murdara si ascunsa a lui cand el e defapt un bussines-man celebru. Dar nu puteam sa ma mai gandesc ce era pentru ca in momentul asta era pe punctul de a deveni nervos din cauza lipsei mele de atentie:

-Bella! urla el pocnind din degete in fata mea. Bella te cheama nu? ma intreba el pentru a mia oara in acea zi. Un alt lucru ciudat la Bill era ca de fiecare data cand iti spunea numele te intreba daca asa te cheama. La inceput am crezut ca nu isi aminteste numele meu pentru ca sunt noua, dar apoi am vazut ca facea la fel si cu celalalte fete. Ca si cum ar fi vrut sa isi testeze memoria de fiecare data, sau ca si cum ar fi vrut sa vada daca suntem suficient de destepte incat sa ne retinem propriul nume.

-O sa vina un client important azi. Imi zise el de parca locul ala era un bordel. E un fel de …scriitor, scuipa el ultimul cuvant. Vine aici cateva ore pe zi, se inchide intr-o camera, aceasi camera cu nr. 108 si sta acolo fara sa fie deranjat. Acum, ceea ce trebuie sa faci este sa fi sigura ca in fiecare zi cam in jurul orei 3 camera 108 sa fie libera, face foarte urat daca nu este, si sa nu cumva sa il deranjeze cineva. Ai inteles?

-Da, am raspuns eu pe un ton nesigur.

-Stiu ca e ciudat, zise el ca raspuns al tonului meu, dar lasa bacsisuri grase si plateste dublu fata de cat ar trebui.

Bill pleca, iar eu ma gandeam in continuare ce fel de inspiratie ar gasi un scriitor intr-un motel de doi bani?

EDWARD:

Uram locul asta! Si imi spuneam asta pentru a nu stiu cata oara pe ziua de azi. Bobby m-a intampinat cu un zambet blocat apoi m-a lasat ” pe mana fetelor”. Desigur nu am crezut ca toate chelneritele ii vor lua propozitia atat de literar avand in vedere ca doua dintre ele “se frecau” constant de mine de cate ori aveau ocazia. Asa ca acum stateam plictisit pe podiumul care se numea scena, facand repetitii pentru maine seara sub privirile excitate/penibile ale celor doua chelnerite mult prea zambitoare, scartaind monoton chitara si gandindu-ma la Bella…

BELLA:

-Buna, sunt Charlie Hampton. Vreau camera 108.

Probabil era clientul de care imi spusese Bill. Dupa descrierile lui imi imaginam ca este vreun scandalagiu tafnos, dar parea destul de calm. Avea parul blond spalacit, putin mai lung si ciufulit, un inceput de barba si o privire blanda. Avea un aspect neglijent, cu un fular si o caciula aruncate anapoda si doua genti mari pe care le cara dupa el.

-S-a intamplat ceva? intreba el vazand ca nu raspund si probabil dandu-si seama ca il studiez.

-Nu, i-am raspuns eu tresarind. Poftiti cheia!

A luat cheia si a plecat fara sa spuna nimic altceva, iar eu, nu stiu de ce, am ramas uitandu-ma in urma lui fascinata si intrebandu-ma ce cauta un om ca el intr-un loc morbid ca asta?

EDWARD:

Apasam clapele pianului cu furie incercand sa scap de ziua de azi. Ziua a fost de cacat, slujba mea de cacat, la fel si vocea mea si intreaga mea viata!

Aveam un moment cum nu mai avusesem demult. Un moment de genul “nimic nu merita nimic!”.Nu merita sa iti faci o viata, sa iti iei un apartament sau sa gasesti o persoana cu care sa iti imparti viata pentru ca oricum o sa le pierzi, asa ca nu stiu de ce ma plang de slujba mea pentru ca oricum la sfarsit totul va fi nul.

Dar starea mea nu a mai durat foarte mult.Am simti o caldura in spatele meu, apoi niste brate care ma inconjurau si mi-am lasat capul pe spate, oftand adanc. Incepeam sa ma relaxez.

BELLA:

-Hey! i-am spus eu imbratisandu-l

-Hey!

-Cum a fost azi?

-O alta zi minunata! I’m living the american dream! raspunse  teatral, tragandu-ma in bratele lui.Cum a fost pentru tine?
-Interesanta…

-Oh!

-Nu, nu intr-un mod rau. Intr-un mod… interesant.

M-a privit intrebator.

-E un tip, am inceput eu. Scriitor. Vine in fiecare zi la aceasi ora si ia aceasi camera si nu vrea sa fie deranjat. Ma intreb ce cauta acolo?

-Cum il cheama?

-Charlie Hampton.

-Nu am auzit de el. Dar tipul scrie intr-un motel de doi bani. Ii prevad un viitor minunat!zise sarcastic

-Ma gandeam ca poate ceea ce scrie are legatura cu motelurile. Si vreau sa studieze motelurile indeaproape sau sa ii simta atmosfera sau chestii dinastea ciudate, stii tu…

-Da Bella, imi raspunse el sec, sunt expert in chestii ciudate, ai uitat?Acum…continua sarutandu-ma pe gat, ce ar fi sa uitam de asta?

Am inceput sa ne sarutam cu pasiune, dar pentru prima oara saruturile lui nu imi puteau lua gandul de la ziua de azi. In timp ce eram cu Edward continuam sa ma gandesc la Charlie Hampton. La acel strain cu care am schimbat doua vorbe si ma intrebam in continuare ce il aducea in fiecare zi in acel hotel?

 

 

2 Comments

Filed under Uncategorized

Apa pentru elefanti

Da stiu ca asteptati un nou capitol si da stiu ca ar trebui sa il scriu, insa in ultima vreme nu am avut nici timp nici inspiratie. Vacanta asta a parut atat de scurta incat nu am reusit sa fac mai nimic din ce imi propusesem( adica sa lenevesc sa ies sa inghet putin si sa lenevesc din nou).

Dar ieri mi-am facut timp pentru ceva. Am citi Apa pentru elefanti. Stiu…nu vi se pare interesant ca am citit o carte si acum scriu despre asta( mai citeste omu’ din cand in cand). Dar cartea asta m-a captivat. De la ” Am nouazeci de ani. Sau nouazeci si trei. Ori una ori alta.” pana la ” Pentru mosneagul asta circul e casa lui.”, adica, mai clar spus, de la primul rand si pana la ultimul. Nu vreau sa dezvalui prea mult, chiar nu vreau. Este o carte minunata pe care v-o recomand din tot sufletul( cei care au citit-o stiu ce spun), insa voiam sa impartasesc cu cineva bucuria pe care am avut-o citind cartea asta o zi si o noapte( sau mai bine spus jumate de zi un sfert de noapte si un sfert din ziua urmatoare). Atmosfera circului cu toate ascunzisurile ei, sentimentul de a fi pierdut fara sa stii ce o sa faci in continuare, trairea vietii pana la ultima picatura, dragostea pentru animale care naste o nevoie infinita de a le proteja, toate acestea condimentate cu putin umor din cand in cand m-au facut sa nu mai pot sa las cartea din mana. Prietenii care o sa citeasca asta o sa isi dea ochii peste cap, pentru ca i-am pisa ieri la creier( poate mult prea mult, dar eram incantata) si le-am tot repetat cat de minunata e cartea si ca vreau sa o citesc din nou. Si chiar vreau. Recunosc ca am inceput sa o citesc pentru ca Pattinson joaca in ecranizare si eram curioasa ce fel de rol si-a ales insa am ramas prinsa in carte. Si acum la cateva ore bune dupa ce am citit-o ma mai gandesc la circ, la elefanti,la stralucire, la tristete, la clovni, la vagoane incarcate cu lame si cai. Asa ca cititi-o! Nu o sa regretati.

In incheiere asa cum scrie spune trailer-ul : Life is the most spectacular show on Earth!

p.s: sper sa aveti un an nou plin de tot ce va doriti, iar cu aceasta urare vine si promisiunea ca o sa incerc sa scriu cat mai curand:)

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Need a vote:)

M-am inscris la un concurs pentru un One-Shot Twilight in spiritul Craciunului.

Cititi AICI, iar daca va place votati Spiridus01!(:

Sarbatori fericite tuturor!

2 Comments

Filed under Uncategorized

Recenzia zilei de azi

Ziua de azi a fost pentru mine o zi lunga si plina de evenimente, asa cum rar mi se intampla sa am, dar nu o sa va plictisesc cu amanunte ale vietii mele deloc iesite din comun.

Sunt totusi cateva subiecte pe care as vrea sa le impartasesc cu voi:

1. Am ajuns la 100 de comment-uri!!! Si profit pe aceasta cale sa le multumesc tuturor celor care m-au citit si mai ales celor care mi-au lasat comment-uri. Ma bucur ca ficul meu va starneste interesul!

2. A venit vacanta! Si va veni in curand si Craciunul asa ca va urez tuturor sarbatori fericite,  si cum ne-a spus profa’ de engleza astazi: ” May you wish for nice things, and may your wishes come true!”

3. Un subiect nu atat de vesel.Azi am fost la teatru, piesa a fost minunata, dar intotdeauna este asa, deci nimic special pana acum. In timp ce imi asteptam o prietena, am dat de un cantaret ambulant. Canta la muzicuta si chitara simultan( ceea ce eu consider destul de greu; cantaretii probabil stiu mai bine). Canta melodii vesele, celebre, intr-un mod placut care ii facea pe majoritatea oamenilor sa isi deschida sufletul si portofelele si sa il ajute pe acest cantaret. In fata lui se afla o palarie plina cu hartii de 1 leu, ba chiar cineva fusese mai generos si lasase 5 lei( poate spiritul Craciunului). Important este ca oamenii au avut o reactie mai diferita. O reactie mai diferita la muzica poate, sau la acel om talentat care canta in frig la doua instrumente in acelasi timp. S-au oprit. I-au auzit muzica si au hotarat sa il rasplateasca pentru ea. Si in timp ce chiar eu ii lasam bani, incercam sa ii creez o poveste: poate era doar talentat si canta dupa ureche ca sa faca un ban, sau poate chiar studiase muzica si trebuia sa il astepte un viitor frumos, dar nu a fost asa.Si deodata mi-a trecut prin minte: cum se face ca oamenii ca el canta in frig, pe strada, pentru cateva sute de mii, in timp ce tara noastra promoveaza indivizi superficiali in cautare de bani si faima?

Poate ca ar trebui sa fie o zi prea vesela pentru intrebari profunde, dar se mai intampla.Tie, cititorule, ti se intampla sa iti mai pui asemenea intrebari?


Leave a comment

Filed under Uncategorized