25.What if…

EDWARD:

Mirosul pielii ei nu mai era doar o urma impregnata in perna mea, asteptand ca ea sa vina si sa il reimprospateze, forma corpului sau nu mai era doar un contur lasat in asternutul meu.Mirosul ei era viu si puternic, langa mine, corpul ei era cald si moale, in bratele mele.Era acolo…prezenta, dar totusi era departe…

BELLA:

-La ce te gandesti? sopti el sarutandu-ma pe frunte, continuand apoi catre obraz, pe gat si pe umar.

La ce ma gandeam? Buna intrebare. Ma gandeam la Jasper. Ma gandeam la Meg.Ma gandeam la mama, la tata si la Pheonix. Ma gandeam la tot ce lasasem in urma si la motivele pe care le avusesem. Ma gandeam la cum stateam acum in locul in care m-as fi imaginat cel mai putin ca o sa fiu,  in bratele unui barbat pe care il cunosteam doar de cateva saptamani, dar cu care eram pe punctul de a convietui. Vechea Bella se trezea de unde o ingropasem si isi punea amprenta pe gandirea mea. O inlatura din drum pe Bella care se lasa dusa de val, pe Bella care se lasa prada sentimentelor, pentru a-i face loc Bellei care analizeaza totul, care incearca sa inteleaga totul.

-Te gandesti vreodata la ce ai fost? am rezumat eu toate aceste ganduri intr-o intrebare.

-Adica? intreba el nedumerit.

-Adica la ce obisnuiai sa fi, inapoi in Forks. Nu te gandesti niciodata cum ar fi fost daca ai fi ramas acolo?

-Bella, regreti?

-Nu…am raspuns eu sovaitor ferindu-mi privirea de a sa si indepartandu-ma din bratele lui.Ma gandesc doar la cati oameni am ranit ca sa ajung pana aici. La Jasper si la Meg, la tot ce a trebuit sa renuntam amandoi, la mama si la tata si la dezamagirea lor. Ma intreb daca…

-Merita?continua el.

Am afirmat din cap.

EDWARD:

-Stiu cum ar fi fost si ce as fi fost eu daca as fi ramas in Forks,am zis eu dupa un moment de gandire.As fi dus un razboi disperat in fiecare zi pentru a castiga macar un zambet din partea tatalui meu, iar cand mi-as fi dat seama ca acest lucru nu este posibil, l-as fi urat si m-as fi urat toata viata. M-as fi apucat de baut, poate, si mi-as fi ratat viata. Nu ca acum as avea sanse sa ajung un om de mare importanta pentru omenire, dar…

Am lasat fraza in aer incercand sa aleg cuvintele potrivite.

BELLA:

-As fi incercat sa duc o viata care nu era a mea. As fi incercat sa traiesc in asa fel incat sa il multumesc pe tatal meu, iar la un moment dat, cand ar fi fost prea tarziu, mi-as fi dat seama ca asta e imposibil si as fi devenit un depozit de ranchiuna si frustrare. Mai rau decat acum…zise el cu un zambet fortat.

Totul imi suna atat de familiar.Sa incerci sa traiesti dupa un tipar impus, pentru a-i multumi pe altii. Poate avea dreptate…poate la un moment dat avea sa imi para rau si senzatia ca mi-am ratat viata avea sa isi faca aparitia in inima  mea, daca as fi ramas. Dar acum? Ce puteam sa fac in situatia de acum? Sa traiesc intrebandu-ma ce imi aduce ziua de maine, si sa vad in ce ma transform? Sa las soarta sa ma modeleze dupa voia ei? Si produsul acelei modelari, avea sa fie adevarata “eu“?

-Dar nu te gandesti niciodata la ce ai lasat in urma?

-Tata e mult mai bine fara mine.Raspunse el perplex.

-Nu ma refer numai la tatal tau…Ma refer la toate amintirile, tot ce a insemnat viata ta.

EDWARD:

-Bella, tu regreti…

-Nu regret, m-a intrerupt ea.

-Ai indoieli…am reformulat eu, pentru ca ai avut amintiri la care sa renunti.

-Nu erau ale mele.Zise ea privind in gol.

-Dar erau.I-am zis apropiindu-ma de ea si punandu-i o mana in jurul taliei.Era ceva. Mersul pe bicicleta, paharul cu lapte cald, sarutul de noapte buna al mamei. Mi-ai pomenit candva de ele, iti amintesti? am intrebat facand aluzie la acele discutii in contradictoriu pe care le avusesem candva.

-Da…

-Sunt amintiri care formeaza o copilarie, o viata, un trecut. Singurele amintiri pe care le-am avut de lasat in urma erau cele cu bunicii sau cele cu muzica, dar erau mereu intunecate de privirea de gheata a tatalui meu si absenta mamei si crede-ma, e mult mai usor sa lasi totul in urma atunci cand tot ce ai de lasat este dispret si absenta, gol…

-Asa ca ai preferat sa vi aici si sa iti creezi o lume plina de alcool si sex care sa compenseze tot ce nu ai avut. A zis ea mai mult ca o concluzie decat ca o intrebare.

BELLA:

Un zambet ii aparu in coltul gurii.

-Recunosc ca…incepu el soptit, calea aleasa de mine poate nu a fost cea mai buna, si da poate alcoolul si sexul au avut menirea de a umple un gol.Dar nu mi-am creat o lume a mea, Bella.Pur si simplu am hotarat sa traiesc in lumea reala.

M-am uitat la el nedumerita, vazand ca nu mai are de gand sa continue.

-Ce vrei sa spui prin asta?

-Vreau sa spun ca muzica, cartile, tu…spuse tragandu-ma aproape de corpul lui, toate fac parte din lumea in care traiesc si sunt cat se poate de reale. Acum cativa ani, credeam ca lumea e ciudata, iar eu sunt normal, la fel ca modul in care am ales sa traiesc.Dar apoi am realizat ca eu sunt ciudatul si ca nu ma deranjeaza. Mi-am dat seama ca nu pot schimba lumea si am incetat sa mai incerc sa o fac.Traiesc pur si simplu in lumea care imi este data, asa cum vreau, chiar daca sunt considerat un ciudat. Se numeste compromis…

Priveam in gol, incercand sa asimilez tot ce mi-a zis. Trebuia sa incerc sa fiu eu intr-o lume care nu este ca mine. Trebuia sa gasesc lucruri care sa ma faca fericita, intr-o lume care promoveaza lucruri care nu mi se potrivesc.Poate eram si eu o ciudata. Din cauza asta nu imi gasisem locul acasa, sau la pensiune. Dar, la urma urmei, nicio lege nu interzice sa fi ciudat, asa ca aveam sa incerc sa fiu ciudata unei lumi “normale”. Daca functiona cu Edward, de ce nu ar functiona si cu mine?

EDWARD:

Trupul ei se afla acolo. Era un miros viu pe perna mea, un contur prezent in asternutul meu.Dar mintea ei era departe.Mintea nu i-o puteam stapani.Simteam ca o parte din Bella lipseste, iar prezenta ei materiala, spre deosebire de alte femei, nu ma multumea. Dar nu imi ramanea decat sa astept ca Bella mea sa revina…

-Hai sa fim ciudati impreuna! zise ea deodata.

Am zambit la cat de copilaresc suna. Ca si cum am fi avut 5 ani, iar ea mi-ar fi zis: “Hai sa ne jucam impreuna!”, si totusi copilaria acestei propuneri ma linistea.

-Suna bine! i-am raspuns, lipindu-i trupul de al meu si bucurandu-ma de “revenirea” ei.

Advertisements

4 Comments

Filed under Uncategorized

4 responses to “25.What if…

  1. Ah…sunt asa draguti :x:x:x

    E fff bun, cum am mai spus 🙂

    Nu regreta,nu?

    Nu! :))

    Hugs >:D<

  2. Cand pleci?

    Stai, mai importan cand te intorci? 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s