24.What I leave behind

BELLA:

Imi puneam mecanic lucrurile in rucsac, iar o senzatie de deja-vu ma cuprindea cu fiecare miscare. Imi aminteam cum demult, intr-un timp ce parea atat de indepartat incat parca facea parte din alta viata a mea, faceam acelasi lucru in Pheonix. Cum imi strangeam lucrurile, cum incercam sa cobor scarile in liniste si sa ma strecor lasand doar un bilet.Doar ca de data asta nu mai eram in Pheonix, scarile nu mai erau aceleasi, iar eu nu mai lasam nici macar un bilet.

M-am oprit la receptie lasand banii pe care ii datoram pe luna trecuta si cheile de la camera. Inca o data lasam in urma o etapa a vietii mele sperand sa ma strecor nevazuta spre urmatoarea etapa. Dar soarta nu tinea cu mine:

-Bella? se auzi o voce din spatele meu.

M-am intors incet pentru a-l vedea pe Jasper uitandu-se nedumerit la mine.

-Ce faci aici la ora asta tarzie?

Dar nu ii puteam raspunde…Il priveam si imaginile intamplarii  de acum doua zile imi inundau mintea: Jasper spunandu-mi ca vrea sa fie mai mult decat un simplu prieten, Jasper sarutandu-ma cu incapatanare, Jasper realizand raspunsul meu mut, nefavorabil lui…Stiam ca asta se va intampla. Ma cunosteam destul de bine ca sa stiu ca de fiecare data cand aveam sa il vad, aveam sa imi amintesc fiecare detaliu al acelei intamplari, incercand sa inteleg ceea ce nu putea fi inteles. Acesta era motivul pentru care plecam.Acesta si…Edward.

-Uite…incepu el vizibil stanjenit. In legatura cu zilele trecute…

-Jasper…l-am intrerupt eu. Nu e nevoie sa explici.

M-am intors catre iesire, sperand ca nu va insista, insa rucsacul din spatele meu a lamurit imediat situatia.

-Deci…pleci. A soptit el cand eu ma pregateam sa ies. M-am intors, privindu-l cu tristete.

-Jasper…

– Bella, continua el ca si cum nu m-ar fi auzit. Daca e din cauza acelui sarut…a fost prostesc din partea mea si imi pare rau. Privirea lui fixa un punct al covorului, evitand sa se ridice spre mine. Promit sa nu mai aduc in discutie cele intamplate si sa iti las spatiu. Nu voi mai face presiuni asupra ta, Bella, ma voi stradui ca totul sa fie oricat de putin ca inainte.Orice, Bella, dar…Nu pleca!

La pronuntarea ultimelor cuvinte isi ridica privirea spre mine, iar ochii lui imi spuneau clar ca defapt nimic nu va mai fi “oricat de putin ca inainte” si ca nimic nu poate fi dat uitarii.

Gresisem fata de Jasper. Gresisem eu mai mult decat oricine. Eram obisnuita sa fiu prietena tuturor si am crezut ca asta vrea si Jasper de la mine. Ignorasem legea primordiala a crearii omului: barbatul si femeia sunt facuti sa se atraga, nu sa fie prieteni, sunt facuti sa “creasca si sa se inmulteasca”, iar prietenia dintre un barbat si o femeie nu poate fi posibila. Unul dintre ei intotdeauna va simti mai mult decat simpla afectiune “prieteneasca”. In cazul asta, acela era Jasper.

-Stii bine ca nu va fi asa Jasper. Tin la tine ca la un prieten, dar tu simti pentru mine mai mult decat atat. Nu vrei sa imi fi doar prieten, chiar tu ai zis-o, si nici nu ai putea acum dupa tot ce s-a intamplat. Daca eu raman aici, tu suferi pentru ca stii ca nu putem fi impreuna, iar eu sufar pentru ca stiu ca tu suferi. Nu vreau sa fie asa…Nu vreau sa te ranesc mai mult decat am facut-o deja, asa ca plec…Crede-ma…e mai bine…

-Si crezi ca asta nu ma va rani? Sa nu te mai vad in fiecare zi, sa nu imi mai zambesti, sa nu mai vorbim?

-Ba da…Dar stii tu: ochii care nu se vad se uita…am zis eu cu o urma de zambet amar. Ma vei uita, Jasper. Ai sa vezi.

M-am intors de la usa doar pentru a-l imbratisa scurt, iar apoi m-am indreptat spre iesire fara sa mai spun nimic, fara sa reusesc sa ma intorc pentru a-i mai vedea o data chipul.Stiam ca daca o faceam, nu aveam sa pot suporta imaginea chipului sau plin de durere, impregnat in mintea mea.

Am iesit in aerul racoros si umed al noptii, lasand ultimii stropi de ploaie sa imi curete fata, sperand ca o sa imi curete si mintea.Edward nu trebuia sa ma vada asa: coplesita de gandurile unei prietenii ce nu trebuia sa se termine asa, coplesita de gandurile unei vinovatii ce ma apasa si ma umplea de regrete.

Am inchis ochii si am lasat cateva picaturi sa imi mangaie usor pleoapele.Cand i-am deschis Meg se afla in fata mea, asteptand sa ma dau din fata usii.Privirea ei s-a mutat de la mine la rucsacul imens din spatele meu si inapoi la mine. Un zambet amar si o privire resemnata isi facura aparitia pe chipul ei.Si am stiut ca a inteles…

Atunci un gand imi aparu in minte: prietenia dintre un barbat si o femeie nu poate fi posibila. Unul dintre ei intotdeauna va simti mai mult decat simpla afectiune “prieteneasca”. In prietenia dintre Meg si Edward…aceea era Meg.

Advertisements

3 Comments

Filed under Uncategorized

3 responses to “24.What I leave behind

  1. :((:((

    Imi pare rau de Jazz…

    Ah ..stiam eu ceva de Meg :)):))

    Cam scurt…:((:((

    Cap urmator…doamne sunt asa de iresponsabila :(…am vrut sa il postez ieri dar nu am putut sa scriu pt ca am fost la ziua unui prieten. O sa incerc sa-l termin asta-seara…nu stiu.

    Sa lasam balta tampenia mea.

    Ti-am mai zis cat de mult iti iubesc ficul? Nu atunci o zic acum ….Iti iubesc, ficul as citi la nesfarsit :))

    Il vreau pe urmatorul :o3

    Hurry Up !:-”

    Hugs >:D<

  2. deci.. bella si-a dat seama de sentimentele lui meg. sper sa nu complice asta relatia ei cu edward..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s