17.It’s time!

Timp, lasa-ma sa dispar.Si atunci, ceea ce se desparte prin insasi prezenta noastra se va putea uni”

Demi se plimbase in ultima jumatate de ora prin toata casa, incercand sa arate cat mai bine.Se simtea ca o adolescenta entuziasmata in timp ce isi cauta perechea de la celalalt pantof, ce parea de negasit.

-Hey! zise Karen, postandu-se in fata ei cu mainile incrucisate.

-Nu acum , K.! Dan trebuie sa apara, iar eu sunt in intarziere! ofta Demi, incercand sa se strecoare pe langa sora ei.

Karen o prinse de brate si o privi fix in ochi.

-Demi, esti sigura ca vrei sa faci asta?

-K., stiu ca pentru tine relatia mea cu Dan e bolnava si pornografica dar…

-Nu…nu la asta ma refer, o intrerupse Karen scuturand din cap a negatie.Pur si simplu…unde vor duce toate astea?L-ai luat pe baiatul asta ca pe un fel de proiect ciudat de-al tau si te-ai atasat prea mult de el.Ce o sa faci cand….stranse din ochi neputand sa continue.

-Cand o sa mor?continua Demi.Karen, stiu ce fac!incheia ea indreptandu-se spre baie.

De fapt nu avea nici cea mai mica idee…habar nu avea ce facea.Sora ei avea dreptate.Lasase ca sentimentele ei fata de Dan sa mearga prea departe, iar acum nu se mai putea impotrivi si o treceau fiori reci cand se gandea ca va trebui sa plece,ca Dan se va simti abandonat.

-Ok…sa ne ocupam putin de machiaj!isi zise Demi, uitandu-se in oglinda.

Putin rimel, putin ruj, putina pudra si gata!Isi mai facu un ultim retus la par si se indrepta spre usa.

Dar exact cand ajunse cu mana pe cleanta o senzatie oribila de greata ii aduse stomacul in gat.Se lasa in jos si se balangani pana la chiuveta.Cauta in dulapul de deasupra chiuvetei, intre tonele de flacoane si alese un flacon portocaliu cu o eticheta alba.Inghiti o pastila, punandu-si gura la robinet pentru apa, apoi se aseza pe capacul toaletei asteptand ca senzatia sa treaca.

In ultima vreme se intampla din ce in ce mai des.Greata venea in forta, ca si cum mii de pitici i-ar fi impins stomacul pe gura, fortandu-l sa iasa afara.O apucau frisoanele si transpiratiile reci, gafaia minute in sir, apoi totul trecea fara sa lase nimic in urma.Era ca si cum nenorocita aia de moarte ii trimitea semne ca este aproape, ca si cum ar vrea sa-i dea de veste ca nu a uitat-o, ca inca mai e pe lista.

-Demi! striga sora ei  batand in usa si facand-o sa tresara.E totul in regula acolo?

-Da!zise Demi crapand putin usa.Vin imediat.

-Ahmmm…pai haide!Dan e jos.

Demi isi arunca o ultima privire in oglinda pentru a fi sigura ca recenta ei criza nu lasase nicio urma, apoi iesi si cobori scarile.

La parter, in sufragerie, Dan si Karen se priveau unul pe celalalt intr-o tacere stanjenitoare.Cand Demi ajunse acolo vazu destinderea brusca de pe fata lui Dan.Arata ca si cum cineva l-ar fi scapat de ghilotina.

-Arati minunat!exclama el privind-o in rochia aceea neagra, superba.

-Serios?intreba Demi, uitandu-se cu ezitare catre picioarele sale.Era incaltata in slapi.

Dan zambi.

-Nu mi-am gasit pantofii! exclama ea cu mainile in aer.

Karen rase.Pentru prima oara Dan o vedea pe acea femeie razand.Avea serioase motive sa creada ca nu o facea niciodata, insa cand se uita la ea, vazu in privirea ei toata dragostea pe care i-o purta lui Demi.O privea pe sora sa de parca ii era frica de ceva.Frica sa nu o piarda…Era incredibil cum o fractiune de secunda, un simplu gest surprins din greseala il facuse pe Dan sa isi schimbe parerea despre ea.Nu mai era zgripturoaica din poveste, devenise un personaj pozitiv.

-Mergem?intreba Demi.

-Sigur!

Iesira pe strada , iar Demi scoase de sub salul pe care il tinea pe mana, un vinilin asemanator cu cel din magazinul cu tatuaje.

-La multi ani!

Dan privi uimit si lua vinilinul din mana lui Demi.

-Mersi!Queen?intreba el mirat uitandu-se la coperta.

-Pai nu stiam ce sa iti iau si mi-am amintit ca te intereseaza muzica veche.Era formatia mea preferata.

-Multumesc!zise Dan zambind.

-Si…ce vrei sa facem?

-Pai, nu m-am gandit la nimic special…recunoscu Dan rusinat.Nu stia cum sa se comporte intr-o situatie ca asta asa ca se hotarase sa o lase pe Demi sa decida ce sa faca.

-Hmm..pai hai sa facem ce facem de obicei.Hai pe plaja!

Pornira spre plaja unde isi cumparara vada de zahar, porumb copt si limonada, apoi se asezara pe faleza, direct pe nisip, mancand porumb si privind marea in apus.

-Ai sa imi spui ce s-a intamplat cat eu am lipsit?
-Nimic….m-am certat cu parintii….nimic special.

-De ce?intreba Demi interesata.

-Pentru ca…m-au dus in pragul disperarii!Incercau sa imi bage pe gat o varianta de colegiu si….defapt cred ca asta a fost decat un pretext ca sa dau afara tot ce am acumulat in mine toti anii astia.Le-am zis ca nu ma cunosc, ca nu mai am nicio pretentie de la ei, ca datorita lor m-am simtit inferior tuturor toata viata mea…etc…etc..etc.

-Si ei? Ce au zis?

-Au zis ca tu esti de vina pentru toate astea, raspunse Dan cu un zambet fortat.Ca tu esti vrajitoarea rea, care mi-a dat marul otravit ce in loc sa ma omoare, m-a transformat in copilul cu pareri proprii.Le-am zis ca nu e asa….ca tu esti defapt singura care a avut incredere in mine.

Demi simtea ca o podidesc lacrimile.Nu ii zise nimic lui Dan de teama ca glasul ii va da in vileag emotiile.

-Stii…continua Dan, vazand ca Demi nu spune nimic, ei niciodata nu m-au vrut.Am fost o greseala…

-Nu spune asta!sopti Demi.

-Este adevarat!Bunica mi-a spus.Mama avea 16 ani si tata 18.Erau tipicul cuplu al liceului.Ea majoreta, el in echipa de fotbal.Aveau un viitor in in fata ochilor cand deodata am aparut eu: produs al unei nopti pe bancheta din spate si a prea multor sticle de whisky.Bunicul l-a fortat pe tata sa se casatoreasca cu mama.Erau catolici si nu acceptau un avort, iar rusinea lor trebuia cumva spalata.Au fost obligati, fiind niste copii, sa aiba responsoabilitatea unui alt copil.Li s-a impus in viitor…

Bunicul l-a ajutat pe tata cu afacerile, asa ca nu am dus-o niciodata prost cu banii.Odata cu nasterea mea, parintii mei s-au hotarat sa traiasca viata pe care eu le-o rapisem.Nu ma dorisera si nu aveau de gand sa se comporte ca si cum ar fi vrut ca eu sa vin pe lume.

Demi asculta incremenita toate astea.

-De cand…stii asta?reusi ea sa ingaime.

-De la 12 ani.Bunica era foarte batrana si bolnava, nu stia ce zice, nu stia daca raneste pe cineva sau nu.Intr-o zi mi-a spus.Mi-a spus-o de parca ar fi fost o poveste de adormit copii…continua Dan uitandu-se in zare, fara sa schiteze nicio emotie.

Dar Demi stia ca nu ii era usor…stia ca il doare.Isi incolaci mana dupa umerii lui, iar el isi lasa capul pe umarul ei.Statura asa o vreme…

Dupa o astfel de confesiune, Demi se simtea datoare si ii zica ceva despre ea.

-Ce ar fi sa mergem pana la mine acasa!zise ea.

Ajunsera acasa si pasira in varful degetelor pana in camera lui Demi.Karen dormea deja.

-Simte-te ca acasa!sopti Demi, iar Dan lua loc pe pat.

Demi scotoci pe sub un dulap si scoase o cutie prafuita plina de poze, pe care le arunca in pat.

Erau poze cu ea si parintii ei.Ea si Karen la varste mici, ele doua la primul Craciun impreuna, in prima zi de scoala, la absolvirea liceului.Demi ii povesti lui Dan istoria fiecarei poze.

-Parintii mei au murit cand eram destul de tanara.A trebuit sa am grija de Karen, care era la o varsta dificila.A trebuit sa am grija sa nu o ia pe un drum gresit.Pana atunci fusesem o visatoare.Credeam ca voi trai mult si lumea va fi a mea.Voiam sa scriu o carte.Voiam ca dupa ce voi disparea, lumea sa imi citeasca opera si sa zica :” Ei asta a fost o carte buna!”, iar eu sa zambesc de acolo de unde voi fi.Dar nu a fost asa.

Dan o privi cu compasiune si isi puse mana pe mana ei.Stia, el mai bine ca nimeni, ce inseamna sa ai regrete.Toata viata lui regretase ca nu se nascuse intr-o alta familie, regretase venirea lui pe lume, regretase ca nu era altcineva.

Statura toata noaptea si povestira despre viata lor, despre copilaria lor, despre toate maruntisurile posibile.La revarsarea zorilor, Dan dormea cu capul pe genunchii lui Demi in timp ce aceasta il privea, jucandu-se cu parul lui.Simtea ca ii impartasise tot ce era de impartasit.Simtea ca Dan invatase ceva din aceasta vara.Simtea ca acum era momentul…

Asta e un capitol destul de important.Ma apropii de final ceea ce nu-mi place…mda….dar am o idee pentru un fanfic care sper sa va placa.

P.S: Nu am pus nicio imagine pentru ca nu merge netu ca lumea:|

enjoy!

Advertisements

1 Comment

Filed under Uncategorized

One response to “17.It’s time!

  1. off nu vreau sa se termine, dap am mai citit 7 capitole si sunt la fel ca la inceput, cu o pofta incredibila pentru fiecare rand, stii atunci cand citesti o carte si ochii merg atat de repede pe pagina si o termini pentru ca iti place, dar nu vrei sa fie gata atat de repede si mai citeste pasajele preferate? ei asa mi s-a intamplat mie acum:*>:D<

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s