13.Off I go…

“Daca nu ar avea memorie, omul ar fi invincibil”


Demi privea plaja goala.Isi daduse intalnire cu Dan pe plaja si se pregatea sa ii dea vestea.In acea dimineata ii venise instiintarea ca trebuie sa se prezinte la semnarea divortului.Se incheia un capitol din viata ei, dar cartea nu era inca gata, si cel mai neobisnuit lucru era ca Demi nu avea idee cate pagini mai avea…

Se gandea la cum o sa ii dea vestea lui Dan.Trebuia sa lipseasca pentru trei zile, dar atat ea cat si Dan se obisnuisera sa isi petreaca timpul impreuna asa ca nu stia daca vor rezista.

Se mai gandea de asemenea cat de ironica fusese soarta cu ea:

1.A trebuit sa afle ca era pe moarte ca sa inceapa sa traiasca.

2.Il lasase in urma pe John pentru ca plecarea ei sa nu raneasca pe nimeni si se atasase de Dan atat de tare incat ii era teama ca absenta ei pentru numai trei zile avea sa il raneasca.

Oamenii ar putea zice ca relatia lor nu era in regula, dar Demi il iubea ca pe un copil, ca pe un frate, ca pe un prieten…

Nu avusese copii si uneori, in noptile cand se gandea la viata ei, acesta era singurul ei mare regret ce nu putea fi reparat. Dar in acest moment Demi se gandea ca a fost mai bine asa…sau poate un copil ar fi determinat-o sa lupte.

Dan…ei bine, pe Dan isi putea varsa toata acea dragoste.Voia sa se convinga ca nu ar fi fost o mama rea, iar modul in care il schimbase pe Dan in ultimele saptamani o dovedea.Era mai vesel, mai optimist, mai diferit de baiatul pe care il gasise la venirea ei si ii placea sa creada ca avea o contributie cat de mica la asta.

Privea marea intinzandu-se la nesfarsit, mereu libera, mereu vesnica…Soarele apunea, iar ultimele lui raze mangaiau frunzele copacilor, luandu-si parca ramas bun, vrand parca sa le mai simta pentru ultima oara.Statea linistita si privea toate lucrurile ce o inconjurau fara sa fie un loc in care sa trebuiasca sa se prezinte, fara sa se grabeasca undeva, si se gandea cate asemenea clipe ar fi putut avea, dar le-a pierdut.Un gand ii trecu prin minte.Era norocoasa…era norocoasa ca le descoperise acum, ca macar acum putea sa se bucure de ele.Se gandea la toti oamenii care acum veneau de la servici sau se duceau la o intalnire de afaceri importanta sau pur si simplu sa afundau in treburile lor si ratau acest moment minunat.Era fericita…sfarsitul…se va gandi la el cand va fi momentul.

-Buna!zise Dan venind in spatele ei si facand-o sa tresara.

-Buna!

-De ce m-ai chemat asa de urgent?Sper ca nu mai ai vreo idee minunata!zise el holbandu-si ochii.

-Nu, nu!zise Demi zambind.Chiar il socase in ziua aceea cand au facut bungee-jumping.

-Voiam doar sa iti spun ca o sa plec.

Dan afisa o grimasa panicata.

-Stai linistit.Doar trei zile.Trebuie sa rezolv ceva important in oras.

-Pot veni cu tine daca vrei, zise el plin de speranta.

-Nu…zise ea cu un zambet usor, luandu-l de mana.E ceva ce trebuie sa fac singura.

-Tu si misterele tale…O sa stiu vreodata totul despre tine?

-O sa stii…Promit! Si zicand asta se gandi la scrisoarea pe care o scrisese acum doua nopti.Ii luase ceva sa gaseasca cuvintele potrivite, dar intr-un final reusise.Sau cel putin asa ii placea sa creada…

-Karen o sa fie acasa daca..

-O sa fiu bine!o intrerupse el, uitandu-se absent in zare.

-Nu plec pentru totdeauna Dan, zise ea strangandu-i mana si mai tare.Cel putin nu acum… continua in sinea ei.

Advertisements

1 Comment

Filed under Uncategorized

One response to “13.Off I go…

  1. Anda

    unde ai gasit imaginea:X:X
    ii belisima:X
    la fel si felul cum scrii
    :*:*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s